PAUL GOMA : reptila sînt eu !

În toamna anului trecut, scriitorul român Paul Goma – care, după cum se ştie, trăieşte de cîţiva ani de zile în capitala Franţei – a fost acuzat într-un articol din Revista mea de antisemitism . Temeiul învinuirii: un citat din romanul Le Calidor, cartea cea mai nouă a lui Goma, apărută la Paris.

          Aflînd de acest atac, Paul Goma a protestat, trimiţînd o lungă scrisoare săptămînalului telavivian şi cerînd publicarea ei.

          Din păcate, atît pentru Paul Goma, cît şi pentru cititorii Revistei (precum şi – zic eu – pentru istoria dreptului la replică ş.a.m.d.) răspunsul lui Goma nu a văzut lumina tiparului.

          Au trecut de atunci cîteva luni de zile.

          Nici Goma nu s-a împăcat cu situaţia – pe care o consideră nedreaptă – nici prietenii săi evrei din Occident (vezi scrisoarea lui M. Shafir, aci de faţă).

          La rugămintea lor, publicăm esenţialul răspunsului, din care se vede că învinuirea a izvorît dintr-o citire grăbită şi o confuzie.

          Facem aceasta nu numai în virtutea unui drept firesc ci şi la îndemnul unei datorii: prea mult sînge a dat neamul nostru din pricini de citate (să o luăm de la sfînta Biblie ?) pentru ca să nu ne grăbim a şterge de infamie obrazul nevinovat al altora...

PAUL GOMA : reptila sînt eu !

Către „Revista mea”

Tel Aviv

Domnule Director,

          Revista ce cu onoare o conduceţi a publicat, de curînd, articolul intitulat:”Cameleonismul”.

          Foarte frumos din partea revistei dvs. că înfierează cu hotărîre această ruşinoasă ( ce spun eu ! de-a dreptul odioasă) deprindere a unora şi a altora de a-şi schimba culoarea, după cum bate boarea; că dă dovadă de vigilenţă şi intransigenţă; că nu închide ochii la schimbarea-la faţă a cameleonilor („acele reptile insectivore”, după cum ne explică semnatarul articolului). Drept care, strig şi eu împreună cu revista dvs.: Jos cameleonismul! Ruşine la obraz să le fie cameleonilor – acele reptile insectivore!

          Întîmplarea face ca semnatarul articolului „Cameleonismul” – publicat în revista Dvs. – pe mine mă vizează : eu sînt reptila (insectivoră).

          Spun: întîmplare, ca să spun: acest articol ar fi putut să apară liniştit în „Săptămîna” lui Eugen Barbu; „Stindardul” lui Pantazi (fost Emilian)...

          Aşadar, revista Dvs. m-a pus la stîlpul infamiei – cu citate . Adevărat, numai unul – dar ce citat! Iată-l :

          „Iată-l” (arată semnatarul articolului, cu degetul, în direcţia mea) „deodată, dînd un ,rateu’ teribil: în Basarabia anexată de ruşi (aici semnatarul deschide ghilimelele cinstite ale citării – n.m.)  ,evreii comunişti au persecutat pe cei care nu le împărtăşeau convingerile: preoţi, intelectuali, ţărani’. Citat din ‘Calidor’ “ (sublinierea îmi aparţine – dar numai sublinierea – P.G.).

          Am aruncat revista dvs., Domnule Director, spunîndu-mi:”De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere”- dar mă tracasa citatul („Citat din „Calidor”).

          ...Citat, am zis ? aşa am zis : citat – şi iarăşi: de unde Dumnezeu va fi scos semnatarul articolului „Cameleonismul”... „Citat din ‘Calidor’ “?

          De unde? – nu ştiu, dar ştiu : Procurorul nu a citit “dosarul” (nu-i cunoaşte nici titlul exact) – ceea ce nu-l împiedică să scrie despre o carte, să o combată – puternic!...

          Am zis : comentatorul nu a citit cartea mea comentată? Aşa am zis şi îmi aduc aminte, cu drag, că dintre cronicarii literari care s-au ocupat de mine, unul singur a scris despre cărţile mele – fără să le fi citit. Informaţia o deţin de la însuşi cronicarul: l-am cunoscut (personal se spune) în acest an, 1987; primele sale cuvinte au fost de scuză… dacă, din întîmplare, nu-l cred, el regretă: de ce nu-l cred, cînd îmi spune el, personal, cu gura lui ?; uite, n-o să-l cred, însă acesta e purul adevăr: mi-a citit ultima carte! toată!; şi n-o să-l cred, dar purul adevăr este că îi plăcuse, domnule! – o să văd eu ce cronică fa-vo-ra-bi-lă o să scrie el , de astă dată!

          Nu l-am crezut (aveam alte treburi), dar a trebuit să accept evidenţa: cronicarul chiar a scris! Şi nu una, ci două cronici: prima, în româneşte, în “Lupta” din 22 iunie 1987; a doua, în franceză, în “Le Monde” (21 august 1987). Semnate ambele : Edgar Reichmann.

          Am spus: Edgar Reichmann! Dar dacă aşa este, atunci, Evrika!, - iată-l pe adevăratul autor al citatului!

          …Să cităm împreună din articolul “Coridorul magic al lui Paul Goma”, semnat de Edgar Reichman, în “Lupta” (22 iunie 1987).

          “Înainte de a scrie tot binele pe care îl gîndim despre amintirile din copilărie ale lui Paul Goma, publicate la Albin Michel, sub titlul “Le Calidor”, să îmi fie îngăduită o singură rezervă privind acest text de mare calitate literară. Acţiunea se petrece în Basarabia între anii 1940 şi 1943, cînd provincia românească a fost anexată de sovietici, liberată de Români, reocupată de Armata Roşie… E adevărat, aşa cum reiese din povestirea lui Goma, Evreii comunişti au persecutat pe cei care nu le împărtăşeau convingerile: preoţi, intelectuali, ţărani (sublinierea mea –P.G.).” E tot atît de adevărat însă “ , continuă E. Reichmann, “că numeroşi alţi Evrei, consideraţi burghezi şi exploatatori, au fost deportaţi în Siberia, împreună cu toţi cei care, precum tatăl lui Paul Goma, nu se bucurau de încrederea ocupantului…”

          -am încheiat citatul din textul lui Edgar Reichmann din revista Lupta”.

          Aşa am spus : textul lui E. Reichman. Nici în acest pasaj introductiv, nici în restul cronicii nu e marcat vreun citat din “Le Calidor”.

          Ceea ce, în cazul de faţă, nu constituie vreun păcat: E. Reichmann a anunţat, dintru început, că va face o rezervă – şi a formulat-o. Nici o importanţă că autorul, citind cronica, a găsit că “rezerva” este abuzivă, excesivă; dreptul cel mai sfînt al cronicarului să-şi exprime opinia: asta a înţeles, aşa i s-a părut – autorul nu are dreptul să-i conteste părerea, el a spus  ceea ce avea de spus în carte, e rîndul comentatorului să spună – legea nescrisă a scrisului, regula nescrisă a presei…

          Presă, am spus? Am spus: regulă nescrisă ? Întîmplător, există şi reguli (legi) scrise. Sper că numai întîmplător revista Dvs. le-a încălcat. Recitiţi Domnule Director, pasajul subliniat de mine din textul lui E. Reichmann; acum citiţi-vă revista; citiţi “citatul” cu ajutorul căruia revista Dvs. m-a desemnat ca antisemit de serviciu : cameleonul – acea reptilă… ştim-noi-cum şi nu contează ce fel de – voră; e vorace! Şi, de parcă asta nu i-ar ajunge, se dedă şi la schimbarea culorii! Nemaiîntîlnit, pe malurile Dîmboviţei şi  ale Iordanului, reunite!

          Aţi citit textul lui E. Reichman? La-ţi citit, în fine, şi pe cel publicat în revista Dvs. – exact, cel cu „Citat din ‘Calidor’ “  ? Aţi înţeles ce aţi citit? Bine, atunci să vă dau o mînă de ajutor:

          A-ţi citit, Domnule Director, în revista Dvs.:

          1.opinia (mai precis rezerva) lui E. Reichmann, despre „Le Calidor”, publicată în „Lupta”, însă pe care revista Dvs., mi-o atribuie mie, minţind şi cu ghilimelele citării; încă o dată, ca să fie clar : E. Reichmann a scris ceea ce a provocat mînia Tribunalului Poporului revistei Dvs. – nu eu;

          2.însăşi opinia lui Reichmann este truncheată, falsificată : Direcţia Presei revistei Dvs. a suprimat (din textul lui E. Reichmann): „E adevărat, aşa cum reiese din povestirea lui...” cutare, deschizînd ghilimelele citării doar la „Evreii comunişti au persecutat...”.Oricum, cu mine tot n-o să vă puteţi descurca, dar cum vă veţi descurca cu E. Reichmann? Pe care l-aţi şi furat, l-aţi şi masacrat?...

PAGINA CÂT SE POATE DE LIBERĂ - 1988