Ionuț Bălan: Proprietari din toate țările uniți-vă! 

Socialistul pesedist Victor Ponta se dovedește a fi la fel de pedelist ca și socialiștii de dreapta Mark Gitenstein, Traian Băsescu, Monica Macovei și Emil Boc. Și toți calcă demn pe urmele lui Ion Iliescu, cel pentru care proprietatea privată era un moft. Ponta a declarat că va propune revizuirea articolului 44 din Constituție privind dreptul de proprietate, astfel încât să fie eliminată prezumția de obținere legală a averilor, iar exproprierile „strategice” să poată fi făcute mai ușor. Asta după ce s-a pronunțat pentru confiscarea mașinilor acelor șoferi vinovați de abateri rutiere grave. Dacă aceste idei vor fi puse în practică, toți românii se vor transforma de iure în suspecți de serviciu bănuiți de fraude și li se va tolera deținerea și folosirea bunurilor până ce guvernanților le va tuna să toarne o autostradă sau altă „investiție de interes public” pe pământurile lor. Economiștii apreciază unanim că specificarea și protejarea dreptului de proprietate privată sunt condițiile cele mai importante pentru dezvoltarea economică a unei țări. Iar trecerea de la comunism la capitalism e un proces care n-are doar o dimensiune economică, ci și etică. Pasul esențial constă în privatizarea resurselor, și  cea mai simplă metodă, care rezolvă și implicațiile etice, e retrocedarea lor. Vânzarea prin licitație sau negociere directă ridică întrebarea de ce să vândă statul ceva ce nu-i aparține? Dat fiind că respectivele resurse nu sunt ale lui, cum poate avea statul interesul să le ofere altcuiva decât unui grup de interese care să-l sprijine pe viitor?! Esența sistemului capitalist se bazează pe garantarea dreptului de proprietate. Acest lucru reprezintă chiar deosebirea majoră între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. În țările în curs de dezvoltare, chiar dacă s-au înregistrat perioade cu creșteri economice-record, nu s-a văzut același nivel de bunăstare ca în țările dezvoltate. Aceasta va veni numai atunci când drepturile de proprietate vor deveni baza pe care se conturează politicile economice ale unei țări. În cazul României se observă cum tribunalele sunt pline de proprietari care încearcă să-și redobândească activele naționalizate. Industria românească e construită pe terenuri ale căror drepturi de proprietate se dispută în fața judecătorilor. Și, pentru închiderea acestui cerc vicios, statul român încearcă să-i despăgubească pe cei cărora le-au fost confiscate proprietățile în rate sau cu active purtătoare de risc la Fondul Proprietatea. Asta arată că România nu e gata să creeze capital propriu și de aceea importă. În țările dezvoltate, fiecare bucățică de pământ, fiecare echipament sau clădire are un act de proprietate care e partea vizibilă a unui proces ce conectează aceste active la restul economiei. Pe baza acestor conexiuni afacerile se fac printr-o simplă strângere de mână. E limpede că, până când România nu va acorda proprietății importanța pe care o merită, economia va rămâne decapitalizată și nu-și va putea atinge potențialul maxim.