IC XC NI KA

IC XC NI KA

ăncis p. iventr

marți, 11 septembrie 2012

Intelectualul şi revoluţia - Colocviu internaţional: Roma, 13-16 mai 1991


PAUL GOMA

Nu trebuie discutat cu Securitatea

          O să fiu foarte scurt. Îi dau replica prietenului Gabriel Andreescu. Iată un exemplu cum o jumătate de adevăr poate să devină o jumătate de neadevăr. Dacă Gabriel Andreescu ar fi spus: am discutat aseară despre una dintre activităţile Grupului pentru Dialog Social dar Goma n-a fost de acord, atunci ar fi spus un adevăr. Pentru că am discutat despre una dintre activităţile G.D.S. şi anume: am contestat şi am considerat că este o profundă eroare, nu doar politică, ci morală organizarea unui dialog între G.D.S. (e adevărat că se numeşte „Dialog Social”) cu Măgureanu. Cu Măgureanu care reprezintă acea Instituţie care timp de 45 de ani a monologat şi ne-a lovit cu ciomagul în cap. (aplauze) Nu se discută cu Securitatea. Sînt de acord, sînt şi eu ortodox, ca tot românul nefericit, deci nu le tăiem capul. Dar nici nu discut, în nici un caz, cu securistul. Nu se discută. Pe securist îl scoţi mental în afara (nu legilor): în afara categoriilor umane. Cum au putut nişte intelectuali (şi aici mă apucă mînia) să angajeze un dialog – cu cine? În numele a ce? Şi cu ce drept? Eraţi voi vreunul foşti puşcăriaşi? Hai să zicem că asta nu contează – deşi contează. Pentru că în momentul cînd vă plîngeţi că nu aveţi un Havel, eu pot să vă întreb: dar de ce nu aţi fost la puşcărie? Sigur că nu este o condiţie obligatorie, dar aşa s-a învăţat societatea civilă, făcînd naveta între puşcărie şi... Adică punîndu-ţi pielea pe băţ. Deci G.D.S. a făcut (opinia mea) o eroare fundamentală, a angajat un dialog cu o instituţie şi i-a decernat un certificat nu doar de onorabilitate, ci de existenţă. În această societate românească de după decembrie 89. Aşa cum Manolescu a făcut o eroare colosală luînd un interviu după povestea cu minerii, lui Iliescu (e părerea mea) dîndu-i un certificat de existenţă şi onorabilitate, iar acum aleargă după rege, poate pică ceva de la monarhie, că aşa sîntem noi, ca românul imparţial, G.D.S. i-a dat celuilalt stîlp al terorismului (terorism de 40 de ani, pentru că eu nu reduc povestea la epoca ceauşistă de cînd comunismul s-a instaurat total, adică după plecarea regelui). A doua poveste, ce i-am reproşat G.D.S.: că a atras într-o capcană pe Doina Cornea. Eu am citit darea de seamă, pentru că Măgureanu se adresează Doinei Cornea şi spune: Doamnă eu v-am preţuit totdeauna. Eu nu pot să spun acum în microfon ce i-aş fi spus lui Măgureanu, în locul ei. Eu însă nu aş fi stat de vorbă cu el. Doina Cornea evident este o femeie, este o doamnă, ce era să zică? Da, bine. Iar Măgureanu iese de acolo cu certificatul de onorabilitate în buzunar, semnat de Liiceanu, de Andreescu, de Liviu Antonesei, de Kleininger  şi spune: eu sînt absolvent al Facultăţii de Dialog Social. Da. Adică un Astalosz (eu nu umblu pe la chestii cu Ardealul, dar chestia e ciudată) care a contribuit direct la „iuhăzirea” Doinei Cornea, adică la toate calomniile că e unguroaică, la fel că voi vindeţi Ardealul. El a stat picior peste picior şi a discutat cu Kleininger şi Liiceanu! Aceasta nu mai e comedie; ce a făcut Grupul pentru Dialog Social este analfabetism moral (să mă ierte Dumnezeu). Pentru asta zic: dialog-dialog, pentru că aşa îi spune numele – dar nu dialoghezi cu oricine! Încă o dată, nu în glumă ziceam: sigur că e uşor să stai la Paris şi să dai sfaturi lui Petru Creţia şi lui Banu Rădulescu, care au mîncat bătaie. Dar reflexul meu a fost următorul, cînd la colocviul de la Sorbona am aflat că aţi fost bătuţi: dar de ce nu îi bateţi şi voi pe ei? Recunosc că e un reflex de huligan. Dar aţi încercat? măcar aţi zbierat? Pentru că – mă întorc la securitate, n-am ce face – există lupta între bine şi rău, între alb şi negru, şi de aceea nu trebuie să existe dialog între oameni şi securişti. Totul s-a redus la relaţia dintre victimă şi călău. Atîta vreme cît victima a fost consimţindă, ca românul victimizat din 1964.
          1964 este o dată foarte importantă în psihologia românului, pentru că în 64 a fost decretul de amnistie. Şi în ’64 românului i s-a luat motivul de a mai rezista. În ’58 plecaseră ruşii din ţară şi românul a confundat o ocupaţie militară şi naţională cu o situaţie politică. Adică a spus aşa: “au plecat ruşii din ţară, nu mai are rost să rezist eu”. Fără să ţină seama că deja comunismul (care este mult mai grav decît sovietismul) se implantase. Şi din ’64, a apărut Securitatea românească, cea care acum se laudă că: “noi, Securitatea, mai ales din ’65 de cînd a venit tovarăşul nostru iubit, Ceauşescu, am devenit o Securitate naţională! Apărăm Ardealul! Să nu cumva să vină ungurii să ne mănînce Ardealul!!”. Şi continuă această poveste, profound tragică, şi eu de aici mă uit mental peste Dunăre, la bulgari. Bineînţeles că mă uit la bulgari. Mă uit cu jind la “bulgăroii cu ceafa groasă” – că aşa ne-a învăţat să le spunem marele nostrum poet naţional!... Nu?  

Niciun comentariu: