Mesajul domnului Paul Goma

          La o aniversare

          Să vorbească alţii despre eroismul răscoalei braşovene. Eu nu pot vorbi decît despre tragismul nerăscoalei nebraşovenilor. Nu pot depune mărturie decît despre singurătatea în care s-au aprins, au pîlpîit cîteva clipe, apoi au agonizat şi s-au stins – în indiferenţa, cînd nu a fost de-a dreptul ostilitate, a întregii comunităţi – toate răzvrătirile individuale sau de grup din spaţiul doar geografic, doar lingvistic numit România. Să vorbească alţii despre ce s-a întîmplat atunci la Braşov. Eu nu pot vorbi decît despre ce nu s-a întîmplat în România lingvistico-geografică. Iar dacă la 20 mai, cînd avea în mîini propria-i soartă, „cetăţeanul” acestui spaţiu geografic nu a ştiut la ce slujeşte un buletin de vot, aceasta dovedeşte că „votantul” era un necuvîntător, un necugetător, şi că, la urma urmei îşi merită soarta. Iar dacă la 13-15 iunie minerii lui Iliescu au crăpat cu topoarele capetele care gîndeau, au sfărîmat cu bîtele gurile care ştiau să vorbească, de ce să ne mirăm? Putem să fim indignaţi, putem fi îndureraţi, putem fi ruşinaţi. Dar miraţi? Doar noi, locuitorii acestui spaţiu geografic – îi mai spune spaţiu carpato-danubian, îi mai spune mioritic am pregătit cu grijă, am zidărit cărămidă cu cărămidă soclul statuii lui Ceauşescu. Doar noi, locuitori acestor plaiuri am plecat capul ca să nu ni-l taie sabia; ne-am zis pietre, peste care apa trece şi am tăcut; şi nu i-am auzit, nu i-am văzut (ca să nu ştie securitatea că i-am auzit-văzut) nici pe minerii din Valea Jiului din 1977, nici pe sindicaliştii din 1979, nici pe braşovenii din 1987. Ce sărbătorim noi azi? Marea victorie de la Braşov? Marea Victorie - de la Braşov are să vină abia după ce privindu-ne în oglindă, vom răspunde fiecare la întrebarea: „Ce am făcut eu pentru mine, pentru copii mei, pentru naţia mea în timpul răscoalei de la Braşov? Dar în timpul constituirii sindicatelor libere? Dar în timpul grevei minerilor din Valea Jiului?” Celor care vor spune „Acum nu-i momentul de autocritică, acum e momentul să ne apucăm de treabă...”, le voi răspunde: Nu te poţi apuca de o treabă, ca aceea a facerii sau ne-facerii unei ţări fără să te speli pe mîini; şi pe obraz; şi pe picioare; fără să-ţi speli gura murdărită de tăcere vinovată, de calomnie, de turnătorie. Oricum, nu se va putea clădi nimic bun, nimic adevărat împreună cu foşti-actuali-viitori-securişti. După cum nu se amestecă focul cu apa, aşa nu se pot amesteca oamenii cu securiştii. Cine a fost securist o zi a devenit, este ne-om. Să nu i se taie capul, să nu fie bătut în cap, numai în cap aşa cum ne-a bătut el pe noi, (noi ne-securiştii) dar să nu ni se ceară să con-lucrăm; nu-i destul că ne-a lucrat vreme de 40 de ani? Din nefericire, comunitatea carpato-dunăreană a fost incapabilă de o revoluţie anticomunistă ca a ungurilor din 1956; de un nucleu alfabetizator precum „Solidaritatea” poloneză; Nici măcar de o mişcare ecologică bulgărească. De aceea, nu avem doar de recuperat, ci de luat de la început totul. Începînd cu începutul.

Să sperăm că acest început va fi la 15 noiembrie 1990.

PAUL GOMA

Noiembrie, Paris

România Liberă, 16.11.90